Revelion Panama – Vacanta sub soarele tropical
Descriere oferta
În
ultimii ani, Panama a devenit cea mai populară destinație din
America Centrală. Pe lângă faimosul canal, care impresionează pe
oricine chiar la un secol de la construcția sa, vizitatorii
descoperă jungle uriașe de o diversitate biologică remarcabilă,
insule paradisiace înconjurate de corali și păduri tropicale pline
de păsări exotice. Capitala Panama City este într-o continuă
expansiune și te așteaptă cu localuri primitoare, viață de
noapte intensă și numeroase locuri de unde nu vei mai vrea să
pleci.
Ziua 1 (30 decembrie):
București - Panama City
Plecăm
din București cu destinația Panama City. După ce ajungem în
fermecătorul oraș, mergem la hotel.
Experiență
culinară:
Sancocho de gallina Panameño
Mâncarea
națională din Panama, Sancocho este o supă delicioasă de găină,
cu cartofi, porumb, yuca și alte legume și mirodenii panameze
aromate. Rețeta originală s-a născut în regiunea Azuero, iar
astăzi supa este preparată diferit în funcție de zonă. Datorită
varietății de ingrediente folosite pentru a prepara sancocho de
gallina Panameño, acest fel de mâncare e considerat de localnici o
metaforă la adresa diversității culturale din Panama.
Ziua
2 (31 decembrie): Panama City
După
mic-dejun, începem explorarea celui mai mare oraș din America
Centrală, Panama City. Mergem să admirăm faimosul Canal Panama
chiar la Moraflores Locks, un centru dedicat vizitatorilor aflat în
cel mai înalt punct al canalului. Vom vedea spectacolul diferitelor
vapoare care trec prin ecluză, cât și cele mai noi sectoare ale
canalului, extins considerabil în 2016. Pentru o experiență
completă, vom viziona un film prin intermediul căruia vom face
cunoștintă cu Mr. Canales, un simpatic personaj care ne va spune
istoria canalului de la origini până în prezent. De aici, mergem
în cartierul colonial Casco Viejo, un loc plin de magie, parte a
patrimoniului UNESCO. Cel mai mic, dar cel mai plin de viață
cartier al orașului, are doar patru străzi, însă te așteaptă cu
arhitectură remarcabilă, de la cea colonială la neoclasică și
art nouveau. Vom admira bisericile din zonă și Piața Bolivar, apoi
vom merge pe Paseo, faleza dintre Plaza de Francia și Union Club, pe
sub o boltă plină de flori roz. De-a lungul falezei, femeile Kuna
vând molas tradiționale brodate, o explozie de culoare care se
asortează perfect cu marea.
Moment
de răgaz: Promenadă idilică
Ne
recăpătăm energia cu o masă copioasă de prânz, apoi descoperim
Amador Causeway, inițial construită ca un dig al canalului, care
conecta uscatul cu micile insule Naos, Perico și Flamenco. Numită
după primul președinte panamez Manuel Amador Guerrero, șoseaua cu
lungimea de 6km parcă plutește pe Oceanul Pacific în zona unde
canalul întâlnește apele. Foarte populară pentru plimbări atât
pe jos, cât și pe bicicletă, Amador Causeway te surprinde cu cele
mai frumoase puncte de observație, de unde să admiri vapoare uriașe
care intră și ies din canal și feriboturi care pleacă spre
Insulele Pearl. Nici Biomuseo, muzeul care celebrează diversitatea
din Panama, nu poate trece neobservat, datorită aspectului său
deosebit, ce amintește de un origami în culori tari. După
plimbarea spectaculoasă, revenim la hotel pentru odihnă.
Ziua
3 (01 ianuarie): Panama City - Rio Chagres
Incepem
ziua cu un mic-dejun proaspăt și mergem apoi să explorăm un tărâm
minunat. Rio Chagres este singurul râu din lume care se varsă în
două oceane și secole la rând pe cursul său s-au transportat
cantități impresionate de metale prețioase, bijuterii și alte
obiecte lucrate manual. Pentru că este cea mai rapidă și cea mai
ușoară modalitate de a descoperi Gamboa, ne vom urca în canoe și
vom văsli spre inima pădurii tropicale. Vegetația exotică ascunde
o faună impresionantă, așa că ține aparatul de fotografiat la
îndemână. Cu puțin noroc, vom vedea maimuțe, crocodili, tucani,
jaguari sau oceloți.
Ziua 4
(02 ianuarie): Panama City - Soberania Park
Ne
trezim devreme și astăzi, savurăm mic-dejunul și pornim spre
Soberania Park. Prima oprire va fi la Rainforest Discovery Center,
aflat într-o clădire realizată 70% din materiale reciclate
rezultate în urma demolării clădirilor vechi din zona canalului.
Aici poți urca într-un turn înalt de 30m pentru a te bucura de o
priveliște minunată cu jungla. Continuăm explorarea naturii
desăvârșite din Parcul Soberania de-a lungul Pipeline Road, o rută
legendară în rândul celor pasionați de observarea păsărilor.
Mai mult, pe lângă numeroasele specii de păsări, poți observa
maimuțe capucin, leneși, furnicari, șopârle, șerpi sau
amfibieni. Vom mânca de prânz într-un restaurant de pe malul
Lacului Gatun, savurând preparate autentice creole, apoi vom naviga
aproape de Insula Mono, faimoasă grație multitudinii de specii de
maimuțe care locuiesc aici. Vom parcurge și Canalul Panama, unde,
cu puțin noroc, vom fi foarte aproape de vapoare uriașe.
Ziua
5 (03 ianuarie): Panama City - Insula Taboga
Astăzi
vom avea o zi relaxantă și liniștită și ne vom bucura de
minunatele plaje din Panama. După mic-dejun, luăm feribotul și ne
îndreptăm spre un mic paradis. O insulă tropicală cu doar o
stradă și trafic inexistent, Taboga este destinația perfectă
pentru o zi de evadare din agitația capitalei, la doar 20 km
distanță de țărm. Supranumită Insula Florilor, este plină de
flori parfumate aproape tot anul și aici a fost ridicată a doua
biserică din emisfera sudică. De-a lungul secolelor, insula i-a
sedus iremediabil atât pe conchistadorii spanioli, cât și pe
artiștii din întreaga lume, cum ar fi pictorul francez Paul
Gauguin. Nu rămâne decât să găsim un loc cât mai confortabil pe
plaja exotică și să ne relaxăm total până la ora prânzului,
când vom merge la un restaurant cu vedere spre mare. Îți poți
face apoi siesta la umbră sau poți să mai explorezi insula până
seara, când revenim la hotel, în Panama City.
Ziua
6 (04 ianuarie): Panama City
După
mic-dejun, avem libertatea de a explora Panama City și împrejurimile
după bunul plac. Dacă nu alegi să mergi la plajă și să te
relaxezi cât e ziua de lungă, sfatul nostru este să te trezești
devreme și să te duci la Mercado de Mariscos, piața de pește din
Panama City. Fie că vrei să cumperi pește și fructe de mare
proaspete, abia aduse cu barca de pescari, sau să savurezi o masă
copioasă, Mercado de Mariscos este locul potrivit. Așază-te la una
dintre mesele primitoare și încearcă ceviche, un preparat delicios
din fructe de mare și pește marinat în suc de citrice, foarte
popular în țările din America Latină. Poți bea și o cerveza sau
mai multe și poți explora apoi tarabele din piață, pline de
culoare. Cu siguranță vizita în piața de pește este una dintre
cele mai autentice experiențe pe care le poți trăi în Panama
City.
Ziua 7 (05
ianuarie) : Panama City
Și
astăzi fiecare poate explora orașul după cum dorește sau se poate
relaxa pe plajă. Dacă ai energie, te sfătuim să mergi până la
Cerro Ancon. Dealul plin de vegetație este vizibil din orice punct
al orașului și oferă oportunitatea unei drumeții speciale.
Autoturismele nu au voie în zonă, așa că te poți bucura pe
îndelete de panorama încântătoare cu orașul și de flora și
fauna bogate. Când ți se face foame, te sfătuim să mergi în
cartierul El Crangrejo, la El Trapiche, unul dintre cele mai populare
restaurante din Panama City. Comandă meniul de prânz, care conține
o supă, un fel principal, cafea și desert, toate acestea la prețul
de sub 10$. Mai mult, restaurantul se află foarte aproape de
faimoasa statuie a lui Albert Einstein sculptată de Carlos Arboleda,
așa că după masă poți merge să o admiri și să o fotografiezi.
Ziua 8 (06 ianuarie): Panama
City
Astăzi este
ultima zi pe care o petrecem în frumoasa Panama, așa că aveți
timp liber pe care să îl folosiți după bunul plac, fie că este
vorba de cumpărături sau relaxare la plajă. Având în vedere că
Panama City este singura metropolă din lume care are o junglă în
centrul său, puteți merge în Metropolitan Natural Park pentru o
incursiune în fabulosul ecosistem tropical. Un alt obiectiv care
merită vizitat este Biomuseo, cel mai renumit muzeu din Panama. Cele
opt galerii din interior sunt dedicate biodiversității de pe
planetă și în exterior te așteaptă o grădină luxuriantă,
foarte relaxantă și liniștită.
Ziua
9 (07 ianuarie): Panama City –
București
După
mic-dejun, ne facem bagajele și plecăm la aeroport. Adios, Panama,
până data viitoare!
Servicii incluse
- Bilet de avion Bucuresti –Panama - Bucureşti, zboruri cu escala in Paris si Amsterdam (Compania aeriana Air France/KLM- orarul de zbor se poate modifica);
- Taxele de aeroport;
- Transport cu autocar/ microbuz cu climatizare, la dispoziţie conform programului;
- 8 nopţi de cazare cu mic dejun la HOTEL LAS AMERICAS GOLDEN TOWER 4* sau similar;
- 4 pranzuri incluse;
- Transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program;
- Taxele de intrare la obiectivele turistice menţionate în program;
- Asigurare medicală Travel
- Ghizi locali;
- Conducător de grup român.
Servicii neincluse
- Bacşişurile pentru ghizi locali şi şoferi (se achită la faţa locului);
- Alte servicii decât cele menţionate în program;
- Taxe foto + video locale (se achită opţional la faţa locului).